În cadrul întrevederii cu autoritățile mun. Fălticeni, din județul Suceava, România, primarul Lilia Pilipețchi a discutat posibilitățile de colaborare a celor două municipii, într-un final s-a decis ca cele două localități să se înfrățească, mai ales că subiectul a mai fost discutat anterior, în cadrul vizitei delegației sorocene, în toamna anului trecut. În acest sens, primarii mun. Soroca, Lilia Pilipețchi și primarul mun. Fălticeni, Gheorghe Cătălin Coman, au semnat Acordul de înfrățire. Actul prevede activități de cooperare în domeniile social, cultural și economic. Amintim că, parteneriatul între aceste două municipii a fost stabilit cu sprijinul Rotary Club Fălticeni și Rotary Club Soroca.
Serviciul de presă al primăriei mun. Soroca