Официальный сайт примарии Сорока

ZIUA EUROPEI LA SOROCA

14 May 2025
Primara mun. Soroca, Lilia Pilipețchi a sărbătorit alături de soroceni Ziua Europei. Evenimentul a avut loc la Palatul de Cultură, unde elevii și profesorii instituţiilor de învățământ din oraş și raion, au participat la o expoziţie, fiecare prezentând ceva specific unei ţări membre a comunităţii europene. Astfel, vizitatorii au putut descoperi mai multe din cultura şi tradiţiile ţărilor membre ale UE.
Primarul sorocean, a vorbit despre proiectele municipale realizate împreună cu partenerii europeni, din domeniul social, educațional, tineret și lansarea afacerilor, datorită cărora oraşul se dezvoltă.
În cadrul evenimentului, participanţii s-au bucurat de un spectacol muzical şi de bunătăţi culinare europene.