Luni, 27 ianuarie curent, municipalitatea, conducerea raionului și reprezentanții comunităților entice, au depus flori la Memorialul „Locul chinurilor și morții a 6 mii de evrei exterminați de naziști în anul 1941”, amplasat în pădurea s.Cosăuți. Cei prezenți au ținut un minut de reculegere, au aprins lumânări și au comemorat victimelor Holocaustului.
Ziua de 27 ianuarie, marchează eliberarea lagărelor de concentrare naziste şi sfârşitul Holocaustului, în care 6 milioane de evrei, au fost ucişi de către regimul nazist, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Memorialul din pădurea de la Cosăuți, a fost înființat la inițiativa lui Grigori Roitberg - academician, președinte al SA „Medicina”, membru al Biroului Prezidiului Congresului Evreiesc Rus (CER), Consul al CER pentru prevenirea antisemitismului, originar din orașul Soroca - cu sprijinul Congresului Evreiesc Rus și al Comunității Evreiești din Republica Moldova.