Site-ul oficial Soroca

Experții de la Banca Mondială s-au aflat într-o vizită de lucru în primăria mun. Soroca...

15 Jun 2022
Câțiva experți de la Banca Mondială au avut o vizită de lucru în primăria mun. Soroca, aceștia au fost însoțiți și de un reprezentant al Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, consultanți locali ai BM și managerul proiectului din partea Fundației internaționale de profil Solidarity Water Europe. Experții au discutat cu primarul Lilia Pilipețchi, și mai mulți specialiști din cadrul primăriei, despre proiectul ce vizează construcția Stației de epurare la Soroca. Experții Băncii Mondiale s-au interesat la ce etapă este elaborarea documentației tehnice, care este locul preconizat pentru amplasarea stației și care este mecanismul de soluționare a reclamațiilor. Primarul a informat că este deja elaborat Studiul de fezabilitate, iar locul pentru construcția Stației de epurare, regiunea zonei de odihnă, a fost selectat de către specialiștii de la compania „SEURECA”, care s-au ocupat de elaborarea studiului. De asemenea, experții internaționali și-au dorit să afle dacă comunitatea romă va beneficia de proiectul respectiv, autoritățile au menționat că primăria este receptivă la problemele romilor și evident că de serviciile Stației de epurare vor beneficia locuitorii urbei, indiferent de etnie. Reprezentantul Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a informat conducerea de la Soroca că a fost semnat Acordul de finanțare al proiectului. La fel proiectul de lege pentru ratificarea Acordului de finanțare dintre Republica Moldova și Asociația Internațională de Dezvoltare (AID), în vederea realizării Proiectului „Securitatea aprovizionării cu apă și sanitație în Moldova”, semnat la data de 21 aprilie 2022 a fost votat în parlament, asta ar însemna că Soroca are șanse să aibă o Stație de epurare. Obiectivul principal al vizitei experților de la BM a fost să facă cunoștință cu locul preconizat pentru amplasarea stației, de asta, imediat, după întrevederea cu autoritățile delegația s-a deplasat pe terenul respectiv. Urmează că la nivel național să fie formată Unitatea de Implementare a Proiectului după care să înceapă și implementarea proiectului propriu-zis.
Serviciul de presă al primăriei mun. Soroca