Site-ul oficial Soroca

Stadionul va avea scaune noi...

18 Apr 2022
Scaunele din tribunele stadionului municipal vor fi schimbate. Lucrările au demarat acum câteva săptămâni. Scaunele din plastic, care n-au rezistat condițiilor climaterice și s-au stricat, vor fi înlocuite cu scaune din lemn. Inițiativa aparține primarului Lilia Pilipețchi, care și-a propus să schimbe aspectul stadionului municipal. Pentru aceste scaune primăria va achita din buget circa 275 000 lei.
Amintim că, timp de doi ani, la stadion au fost efectuate mai multe lucrări- schimbat gardul, amenajat un teren de baschet din granule de cauciuc, au fost reparate trei încăperi pentru antrenori și arbitri, de asemenea, s-a amenajat un bloc sanitar. Lucrările de renovare a stadionului vor continua și în acest an.
Serviciul de presă al primăriei mun. Soroca