Marti, 13 mai curent, Comisia de examinare a solicitărilor în cadrul Programului „Bugetare Participativă” s-a întrunit în ședință. Aici au examinate cele șase cereri de proiecte, care urmează să fie susținute financiar din bugetul primăriei.
Astfel, comisia a decis că doar trei idei de proiecte, corespund Regulamentului Programului „Bugetarea Participativă” și care vor fi promovate pentru etapa a II.
Amintim că, acest program permite cetățenilor să se implice în procesul de luare a deciziilor pentru dezvoltarea localității. Pentru Asociațiile de Locatari proiectele sunt finanțate de primărie cu până la 80 mii lei, iar pentru grupurile de inițiativă până la 40 mii lei.